Experiența muncii la RELOC

Mai mult decât un loc de muncă

Decizia de a lucra pentru RELOC este un angajament de suflet, în primul rând.

Nu căutăm doar angajați, ci oameni dedicați și talentați care ne împărătășesc pasiunea excelență și pentru produsele feroviare “Made in Craiova”.

În schimb, noi ne luăm angajamentul de a avea grijă de tine, oferind un mediu de lucru plăcut, performant, un pachet financiar competitiv, șansa de a lucra în echipe formate din cei mai buni specialiști și oportunitatea de a promova în cadrul organizației.

Suntem atenți la  oameni cu experiență, dar și la tinerii care manifestă  capacități şi capabilităţi deosebite în industria feroviară.

 

Vieți inspirate și implicate

Credem în responsabilitata în fața comunităților în care trăim și lucrăm. Programele de Implicare Socială sunt modul prin care ne lăsăm amprenta în aspectele economice, sociale sau de mediu, ale comunității locale și chiar la nivel național.

Avem deja parteneriate cu liceele şi facultăţile de profil din Craiova, reuşind să ne implicăm în pregătirea profesională a tinerilor, prin oferirea de practică de specialitate a liceenilor şi studenților.

Am creat un mediu de lucru incluziv și diversificat, deoarece perspectivele diferite oferă drept rezultat cele mai bune și mai creative idei.

 

Un incubator de talente, nu o firmă

Dezvoltarea ta profesională nu contează doar pentru tine. Indiferent că-ți doresti îndrumare în carieră sau o oportunitate de a dezvolta noi abilități, creșterea ta profesională contează și pentru noi. Poți să experimentezi diferite oportunități în cadrul companiei Reloc și a Grupului Grampet, deplasându-te între numeroasele companii din holdingul nostru, locații naționale sau internaționale, dar și în diverse funcții de serviciu, fără a fi nevoit să o iei de la început într-o  nouă companie.

Punem oamenii în centrul strategiei noastre, pentru că prin contribuția fiecărui angajat în parte creăm mediul în care lucrăm și performanța pe care o atingem. Am implementat și continuăm să dezvoltăm acțiuni de susținere și sprijinre a angajaților noștri, pentru că știm că nimeni nu trebuie lăsat în urmă.

SHARE THIS: