Reloc a încheiat un parteneriat strategic cu americanii de la Caterpillar pentru construcția de locomotive
Caterpillar Inc., cel mai mai mare producător de motoare din Statele Unite ale Americii, și Reloc SA au pus bazele unui parteneriat strategic pentru construcția și dezvoltarea de noi locomotive.
Cele două societăți au colaborat pentru dezvoltarea unei Locomotive Diesel Hidraulice de 1260 CP, care a fost produsă la RELOC. Evenimentul de lansare a noii locomotive a avut loc în prezența lui Allen Helton, manager al Caterpillar. Proiectul noii locomotive de manevră conține numeroase inovații tehnice care au fost dezvoltate împreună cu specialiștii din SUA printr-o strânsă și îndelungată colaborare între RELOC S.A.și Caterpillar.
Allen Helton, manager al Caterpillar, a subliniat faptul că proiectul este important pentru compania pe care o reprezintă. „Este un proiect binevenit pentru Caterpillar şiRELOC. Motorul locomotivei este foarte fiabil, eficient şi prietenos cu mediul înconjurător. Este un proiect foarte important pentru Caterpillar și face parte din revitalizarea producției de locomotive în zonă”, a declarat managerul american, a cărui prezență la evenimentul de lansare confirmă calitatea parteneriatului dintre cele două companii.
„Locomotiva se numeşte Terra Nova şi face parte dintre primele trei proiecte ale Caterpillar. În fapt, in Craiova la RELOC s-a creat o linie de fabricaţie pentru aceste locomotive care sunt proiectate pentru a fi utilizate pe căi ferate cu ecartament îngust, ecartament mediu, până la căi ferate largi. Este o locomotivă versatilă care poate funcţiona oriunde la nivel mondial. Este o locomotivă a viitorului ce întruneşte condiţiile stagiului 3B pentru emisii poluante care nu este încă obligatoriu în UE“, a spus Graţian Călin, Președintele Reloc SA & Electroputere VFU.